art-board-game-challenge-163064

Deși nu pare a fi un subiect important, felul în care comunicam cu angajații este crucial pentru motivația lor. Vorbim aici despre comunicare bidirecțională. Chiar dacă sunt lucruri diferite, cele două tipuri de comunicare sunt la fel de importante. Să începem cu cea sub forma de „ședinte”. Există întreprinzători care își imaginează că ședințele sunt cel mai eficient mod în care pot afla ce s-a întâmplat în firma și ce este pe cale să se întâmple. În ședințe, întreprinzătorul poate să rafineze planurile de acțiune, să introducă sarcini noi și să analizeze realizarea celor vechi. Se nasc astfel ședinte nesfârșite, fără cap și fără coada. Cu o agendă stufoasă, aceste ședințe ar trebui să țină loc și de „motivare”, fiecare angajat trebuind să vorbească despre ce a făcut de la ședința precedentă. Asistăm astfel la un noian de rapoarte cu mai multă sau mai puțină substanță. La sfarșitul întâlnirii, angajații s-au descărcat de înca o săptămâna de activitate – pentru ca nu îi mai întreabă nimeni despre acea perioadă și întreprinzătorul s-a descărcat de înca o responsabilitate săptamânală. Dacă angajații nu sunt motivați de un scop pe termen lung, va trebui să îi motivăm săptămânal cu forța. Ar mai fi ceva: în timpul acestor ședințe avem impresia că toți angajații comunică între ei și cu această ocazie află despre planurile celorlalți. Experiența ne spune că și acest obiectiv este foarte tangențial atins, fiecare concentrându-se la activitatea și grijile proprii. Sper că am demontat deci necesitatea ședintelor lungi și amănunțite. În cel mai rău caz, o ședintă de ansamblu poate fi ținută o dată pe lună, dându-i și un cadru festiv – masa organizată după. Preferăm ședințele pe activități, operaționale atunci când avem ceva de discutat sau dezbătut. Acestea sunt mult mai eficiente, ba sunt chiar un instrument bun de lucru. In rest, dacă întreprinzătorul are o relație bună cu angajații, va ști mereu ce se întamplă, cine are probleme sau cine are succes cu ceea ce face. Mergem acum înspre comunicarea inversă, de la angajat la întreprinzător. Va trebui să ne facem disponibil in mod rezonabil pentru problemele angajaților și nu numai. Să spunem că ușa noastră este deschisă și ori de câte ori cineva vine la noi să-i spunem că suntem foarte ocupați și vom discuta mai târziu, nu este o soluție. Va trebui să deschidem cu adevarat ușa și să facem să se înțeleagă că vrem să ascultăm pe oricine și cu orice ocazie. Suntem siguri că știți cum se face, nu vă mai explicăm. Mai departe, vorbim despre comunicarea informală, cea reală, care vine de obicei din prietenie. Nu mai știu cum este să nu fii prieten cu angajații, dar știu că este foarte incomod. Această amiciție este o resursă deosebit de importantă dar ea trebui sa fie cuplată cu promovarea unor principii solide față de ceea ce se întâmplă la serviciu. Va trebui sa fim cât putem de imparțiali și transparenți, să tratăm pe fiecare cu înțelegere în măsura în care și ei sunt la fel de sinceri. Așa se clădește amiciția și așa se comunică ulterior. Așa vom avea cu adevărat angajați motivați pe care ne vom putea baza cu orice ocazie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *