question-2309042_1920

Planurile sunt de obicei adresate unor utilizatori. Acești utilizatori sunt obișnuiți cu pragmatismul. Când scriem un plan, nu trebuie să uitam că nu îl scriem pentru noi. Există un dualism al planurilor. Ele trebuie îmbrăcate pe de o parte în entuziasm și în pasiune. Aceste doua calități sunt absolut necesare pentru ca afacerea în general și planul de dezvoltare în special să fie apreciate la adevarata lor valoare. Fiecare plan va trebui deci să conțină sâmburele de pasiune care îl face să fie excepțional. Pe de altă parte, planul trebuie să fie caracterizat de realism. Acesta este pragmatismul pe care îl cauta investitorii atunci când analizează afaceri. Își bazează propriile aprecieri pe fapte și caută mereu să gasească corespondența între planurile noastre și realitate. Va trebui ca ceea ce previzionăm noi să se fi întâmplat deja în altă industrie, în alt domeniu, în așa fel încât să fie credibil. Trebuie să notam faptul că textele care pot părea exagerat de optimiste vor trebui să se traducă în cifre. Cifrele din pavate suportă greu un grad înalt de pasiune și entuziasm. Ele arată sec realitatea și investitorii sunt foarte atenți la creșterile naturale. Să mai notăm că o creștere naturală a vânzărilor este de aproximativ 20-30% pe an, în timp ce o creștere exceptională poate să se situeze oriunde intre 30 si 50% pe an. Tot ceea ce depășește aceste cifre este considerat a fi o utopie, iar tot ceea ce este sub aceste cifre nu merită riscul pe care investitorul vrea să îl ia. În legătură cu riscurile, orice investitor va fi încantat să vadă că planurile care îi sunt prezentate cuprind și mai multe categorii de riscuri identificate și împreună cu acestea, felul în care riscurile respective vor fi „mitigate”. A mitiga nu este un cuvant folosit des, dar se referă la felul în care putem să anulăm efectele nedorite ale unor riscuri prin acțiuni proactive. Așadar, realismul fiind un element absolut obligatoriu, entuziasmul și pasiunea trebuind să răzbată oarecum din text, mai rămâne să transmitem și „transparența”. Asta înseamna ca va trebui să dezvăluim absolut orice secret pe care am putea crede că este bine să îl ținem ascuns. Și asta pentru că in spatele oricarui avantaj despre care discutăm pentru a convinge investitorul de cât suntem de diferiți, va trebui să descriem și resursele din spate. Resursele pot să țina de noi, de creativitatea și de experiența noastră, precum și de construcția afacerii. Ceea ce punem la temelia afacerii se va dovedi extrem de important atunci când apreciem cum va fi viitorul. Trebuie să știm că o afacere de calitate în viitor trebuie neapărat să se bazeze pe o fundație extrem de solidă construită deja astăzi. Fundația poate fi oricând îmbunătățită însă este nevoie să vorbim despre asta. Un viitor solid are nevoie de un prezent la fel de solid. Sperăm că sfaturile noastre ajută. Atât clienții care își prezintă afacerile cât si investitorii care le analizează.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *