advertising-1238595_1920

Oricât ar părea de puțin important, funcțiunea financiară nu trebuie lipsească din nici una dintre afaceri. Așa cum ne pricepem la fotbal și la politică, putem crede ne pricepem puțin și la finance. Adevărul este însă nu ne pricepem. Avem nevoie de ajutor specializat care poate valora enorm. presupunem ne uităm pe un raport de cash-flow și ne imaginăm putem surprinde o anumită anomalie financiară. Mai puține disponibilități pentru plăti, sau încasări mai mici decât de obicei. Cum arată însă un raport de cash-flow? Are un sold inițial al conturilor de cash dintr-o balanță și un sold final din balanță următoare. Între acestea sunt cifre, care prin diferența generează diferența dintre cele două șolduri. Cum facem aflăm încasările unei luni și cum aflăm dacă în acea luna am plătit tot ce aveam de pățit sau numai o parte? Păi mai avem nevoie de încă un cash-flow al lunii trecute și poate de încă unul al unei luni normale în care știm am plătit totul. Numai prin comparație putem află informația de care avem nevoie, altfel rapoartele nu numai sunt inutilizabile, dar te mai și induc în eroare pe deasupra. Un alt exemplu ține de zilele de plata către furnizori. Acest indicator îmi arată cum au evoluat întârzierile către furnizori: au crescut sau au scăzut. Teoria spune zilele de plată ar trebui crească. Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât dispun de mai mult credit comercial gratuit. Trebuie însă fiu atent și știu dacă lungirea zilelor de plată a furnizorilor a fost fortuită sau făcută dinadins. Dacă a fost fortuită înseamnă am probleme de cash și am ales îmi întârzii furnizorii. Este posibil unii dintre ei îmi blocheze livrările, ceea ce nu îmi doresc. Dacă întârzierea plăților a fost făcută cu acceptul furnizorilor, voi dispune de mai mult cash care ajută acord condiții mai bune clienților mei și vând mai mult. Trebuie deci avem grijă cum citim rapoartele financiare și indicatorii. Așa cum fără cunoștințe de finance, un întreprinzător vede numai jumătate din realitate, tot așa și un director financiar care nu știe ce se întâmplă in operațiuni vede numai jumătatea financiară a afacerii și ratează ceea ce se întâmplă în firma, dând informații eronate managementului. De aceea spunem un director financiar va trebui genereze valoare pentru firma, nu genereze rapoarte financiare sterile. Așa întărim părerea noastră de mai sus: fiecare are nevoie de o funcțiune financiară de vreun fel. Dacă nu ne permitem una internă, este bine alegem una externă care ne facă înțelegem dinamică firmei și care ne ajute chiar pe noi interpretăm efectele financiare ale operațiunilor efective.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *