domino-2747758_1920

Am auzit cu toții că sunt foarte puține startup-uri în inovație care reușesc să treacă de primul an. Dar am auzit de asemenea ca în domeniul alimentației publice, numai 20% dintre afaceri rezistă peste primul an de activitate. Și alimentația publică pare a fi mult mai simplă decât inovația. Pun pariu că inovația în alimentație publică are o rată mult mai mare de supraviețuire. Asta ca să complicăm și mai mult problema. Mai știm că atunci când o afacere cu reputația de a fi dificilă se întâlnește cu un întreprinzător care are reputația de a fi un administrator exceptional, de obicei afacerea este cea care își păstrează reputația intactă. Așadar, cine este de vină? Afacerea sau întreprinzătorul? Se pare că afacerea are de spus ultimul cuvânt. Multă lume spune că principalul motiv este lipsa de finanțare, însa noi nu credem în asta. Credem că eșecurile vin din faptul că afacerea este deosebit de complicată și întreprinzătorii sunt neexperimentați. Din acest motiv credem că dacă am convinge îndeajuns de mulți întreprinzători să apeleze la un „knowledge warehouse” ori de câte ori au nelămuriri, rata de succes ar crește spectaculos. Spunea cineva că școala de „software” din România produce ingineri în timp ce școala din State produce oameni de afaceri. Și credem că are dreptate. În cazul acesta, handicapul de cunostințe de business poate fi suplinit de o astfel de initiativă de mentorat digital. Indiferent de tipul mentoratului sau de numele lui, vă încurajăm să vă documentați mereu. Când credeți că aveți nevoie dar mai ales când nu credeți. Este la fel de adevărat că lipsesc și sursele de finanțare convenționale. Afacerile clasice beneficiază de credite bancare la puțin timp de la debut. Acolo momentul în care afacerile fac profit sau pot să mimeze că fac profit, vine mult mai repede. Mai mult, afacerile inovative nu au nici active tangibile cu care să constituie garanții. Dar dacă afacerile inovative ar fi administrate mai potrivit, și finanțarea ar fi mai ușor de obținut. Așadar, principalele probleme ale acestui gen de afaceri, dincolo de accesul la finanțare, sunt legate de esența afacerii: dificultatea de a aduna o echipă competitivă, dificultatea de a rafina ideea și de a o adapta la piață, dificultatea de a crea și administra o afacere complexă cu mai multe tipuri de funcțiuni care să meargă în paralel. Credem că dezvoltarea de produse este cea mai prezentă competență din spectrul inovatorilor așa că nu o vom prezenta ca pe o slăbiciune. Oricum, totul este destul de complicat, și trebuie să devină extrem de simplu ca să poată merge mai departe. Cei care se apucă de astfel de afaceri sunt curajoși. Vă dorim succes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *