time-3782309_1920

Auzim mereu același sfat. Cum să fii mai bun decât concurența. Este acest lucru important sau este mai important să fiu mai bun decât am fost ieri? Ar trebui să am astfel de ambiții? Sa presupunem ca afacerea mea are o evoluție constantă. Nici mai bună și nici mai rea decât cu o zi inainte. Ce se întâmpla cu consumatorul meu? Rămâne neschimbat? Nevoile lui rămân neschimbate? Noi credem că nevoile consumatorilor noștri evoluează. Și mai credem că viteza cu care acestea evoluează este din ce în ce mai mare, pe masură ce trece timpul. Dacă afacerea noastra staționeaza, înseamnă că de fapt rămâne în urma pieței. Să presupunem că am fi singuri în piată. Fără concurență. Chiar în situația asta, fără nici o schimbare, clienții ar putea fi din ce în ce mai mulțumiți. Există o altă situație asemănătoare, în care nu sunt singur: atunci când sunt leaderul pieței. În același fel, un leader va trebui să se întreacă pe sine însuși. Apple face eforturi să dezvolte funcționalități mai bune decât precedentele în timp ce Samsung vrea să fie mai bun decat Apple. Care este mai câștigat? Deocamdată Apple. El pune calitatea pe termen lung pe primul plan și până acum i-a mers. Fiecare piață are sute și mii de jucători în paralel. Cu toate astea trăiesc majoritatea. Fac profit majoritatea, e adevărat, unii mai mult și alții mai puțin. Prin ce se diferențiează acestia? Au produse mai bune unii decât ceilalti? Nu neapărat. Uneori, toți vând același produs sau serviciu, numai ca unii se specializează într-o zonă geografică și devin experți pentru o anumită categorie de clienți din acea zonă. Alții livrează o diversitate de produse în timp ce competitorii lor se specializează. Totul ține de strategie. Cu cât ești mai mare faci greșeala să crezi că trebuie să te extinzi. Apoi devii atât de mare încat nu mai poți fi la fel de bun într-o piață anume. Daca ești mai mic, livrezi excelență într-o anumită zonă și excelența îti este remunerată de către piață. Disputa psihologică între a fi mare și a rămâne mic face multe victime, în special în rândul celor care vor să fie mari. Vedem însa că concurența noastră vine din piața noastră țintă pe produsele noastre, pe modul de livrare al acestora, pe categoria de consumatori și pe geografia către care ne adresăm. Așa că dorința de a fi „mai bun” are întrebarea legitimă atașată: „mai bun” decât cine? Ce înseamnă de fapt mai bun? Care este diferența între „mai bun” și „cel mai bun”? Nu prea am auzit declarații strategice ale cuiva care să vrea să fie mai jos de top 3. De obicei vrei să fii cel mai profitabil, să fie cel mai eficient, cel mai digital, sau cel mai specializat. Există o nișă pentru fiecare. Trebuie numai să vrem să fim „mai buni”.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *