network-3664102_1920

O afacere începe într-adevăr cu o idee. Dar însăși ideea de a te aventura într-o afacere are valoarea ei. Multă lume începe prin dorința de a fi independent iar apoi găsește ceea ce îi trebuie pentru a merge mai departe. Pentru început, foarte multe întâlniri cu tot felul de oameni în care avem încredere, ajută foarte mult. Întâlnirile astea se pot transforma în întâlniri de „îndoctrinare” și putem să ne alegem următorii parteneri ad hoc. Așadar multe discuții ne pot canaliza pe drumul cel bun. Trebuie să respectăm câteva sfaturi și în acest caz. În primul rând ar trebui să avem în vedere mereu experiența noastră. Există mereu întrebarea: ar trebui să mă bazez pe ce știu să fac sau pe ceea ce îmi place, în cazul în care acestea două sunt lucruri diferite. De obicei ajută ceea ce îți place dar într-un fel ar trebui legată de ceea ce știi. Să învățăm ceva de la capăt este o aventură puțin periculoasă pe termen scurt. Așadar, presupunând că am identificat un domeniu, să încerc să identific comportanentul consumatorilor, obiceiurile lor de consum. Începând cu asta ajung la nevoile lor, declarate sau nedeclarate. Acesta este un început promițător. Rămâne să mai identificăm o anumită nevoie pe care sa o discutăm și rasdiscutăm până când eventual ajungem la o concluzie. Este posibil să greșim și să o luăm de la capăt, însă aceste iterații sunt absolut naturale în faza de început. Uneori este nevoie de 5 discuții, alteori de 50. Totul depinde de cât sunteți de hotărât sau nehotărât. Este bine să fiți la mijloc, dar cui îi pasă de cum este mai bine? Ideea inițială trebuie apoi să fie simplificată. Simplificată înseamnă să fie cât mai mult pe limba consumatorilor. Să lovească exact la țintă, în mijlocul nevoii nesatisfăcute. Evident că dacă este o idee digitală va trebui să se adreseze cât mai multor clienți. Avantajul afacerilor inovative este că atunci când digitalul înlocuiește clasicul, se folosește acel „sharing of resources” care ar trebui să ieftinească lucrurile foarte mult. Întreprinzătorii sunt reticenți să ieftinească produsele și iși fac calculele cu prețuri mari și clienți puțini. Total greșit din punctul nostru de vedere, însă fiecare își face propriile calcule. Considerând că am ideea, mai am nevoie de echipa despre care am vorbit deja. Acea echipă urmează să dezvolte un model de afaceri care să ne genereze un avantaj competitiv. Aceasta este teorie, însa găsiți tot în depozitul de cunoștințe. Doar să întrebați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *