books

Știm că poate părea că facem o obsesie din asta, dar întreaga noastră filozofie este contraintuitivă. Start-up-urile trebuie să dovedească investitorilor mai mult decât marile corporații, că au toate cunoștințele necesare, că își conduc afacerile după principii de etică și transparență. Nu credem că etica și transparența sunt de ajuns, dar credem că dovada lor este un punct de pornire absolut obligatoriu. Poate ca afacerile la început de drum pur și simplu nu pot fi etice și transparente. Poate că ne înșelăm și poate că plângem la mormânt străin, așa cum se spune. Uneori se dovedește că lupți pentru o cauză pierdută, dar și atunci merită uneori. Convingerea noastră este solidă: antreprenorii tinerei generații sunt mai înțelepți din punctul acesta de vedere. Generațiile noi sunt din ce în ce mai inteligente decât predecesorii lor. Credem că obișnuința de a face afaceri doar în stilul nostru personal, ascunzând realitatea chiar și de noi înșine, vine din spiritul competitiv greșit înțeles în vremurile trecute. Totul vine din lipsa de încredere între oameni. Lipsa de încredere ruinează toate obiceiurile bune. Vă întrebați de ce este dificilă finanțarea start-up-urilor? Poate avem impresia că peste tot e la fel, dar nu este adevărat. În alte zone fără moșteniri balcanice și comuniste, totul merge mult mai bine. Încrederea este cea care face diferența. Dorința fiecărui actor din ecosistem de a ajuta, strădaniile tuturor de a face bine celorlalți, definesc tabloul „competitiv”. Chiar și acest cuvânt capătă o conotație negativă, în contextul în care inovația face din competiție un simplu cuvânt lipsit de importanță. Ieri am primit un telefon. Un antreprenor a văzut site-ul nostru și considerând că se potrivește business-ului său, mi-a trimis o prezentare a ideii lui, cu următoarea întrebare: ce șanse de finanțare am daca acced pe lista Premium? Toate bune și frumoase, însă problema este următoarea: omul nu înțelegea de ce investitorii au mai multe pretenții de la start-up-uri decât de la corporații. Nu era de acord să se educe, considerând că el trebuie să fie numai creativ, nimic mai mult. A înțeles dintr-o simplă convorbire telefonică – sper că a înțeles – faptul că nimeni nu este dator să îi finanțeze afacerea. Că trebuie să iasă din zona de confort, să muncească și să se educe, pentru a-și crește șansele de succes. Întrebarea mea este: dacă voi ați avea bani în buzunar, unde i-ați investi și în ce condiții? Într-o companie consacrată care funcționează de mult timp unde riscul este mai mic, sau într-un start-up unde singurul lucru evident este ideea. Lăsăm la o parte randamentul, șansele de câștig. Riscul este motivul pentru care investitorul are nevoie de mult mai multe certitudini, de mult mai multe dovezi de etică și transparență. Devine evident că principalul lucru care atrage atenția investitorilor este echipa. Nu numai calitatea ei dar și coeziunea acesteia. Devine evident că în efortul nostru de a convinge investitorii să își investească banii, trebuie să dovedim că suntem o opțiune eficientă. Nu am inventat o soluție magică. Totul este bazat pe muncă, pe efort continuu. Educația nu este un moft, este singurul mod de a avea o viață mai bună. De a contribui la evoluția societății. Profilul nostru Human, pe care credem că îl împărtășim cu un număr mare de antreprenori, ne face sa ne îngustăm mult opțiunile. Credem însă în clienții care ni se potrivesc. Și ne luptăm pentru ca ei să aibă câștig de cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *