Potential Gain

Ce înseamnă Valuation și care este mecanismul din spatele acestei noțiuni? Cărțile de finance prezintă un instrument care se numește Discounted Cash Flow și care ia în considerare fluxurile de numerar libere de sarcini, generate de afacere în următorii ani. Ce facem însă când nu generăm cash în următorii ani? Există soluții. Ele au fost dezvoltate în ultimul timp și se aplică afacerilor tehnologice care investesc mai degrabă în rețeaua de utilizatori decăt în profituri imediate. Iată cum arată Scorecard Valuation, un model potrivit pentru early-stage startups.

O afacere poate fi in faza de concepție, in faza de prototip sau MVP, ori de-a dreptul spre maturitate, cu tracțiune dovedita din partea clienților, venituri încasate constant și cifră de afacere în creștere.  Pe de alta parte, unele afaceri beneficiază de angajamentul asociaților fondatori, atât prin implicarea lor efectivă și totală, precum și prin dimensiunea capitalului inițial pe care sunt dispuși să îl riște. Indiferent de faza în care se află, o afacere este susținută de o echipa competentă, sudată și armonios alcătuită, sau este doar o idee, aflată în mâna unui singur antreprenor care se luptă cu toate dificultățile, indiferent de natura lor. O afacere are un design al modelului de afaceri. O strategie bine pusă la punct și un value proposition extrem de simplu de înțeles pentru clienții potențiali. Activitățile, funcțiunile și resursele se împletesc, făcând parte din același registru, sau sunt încă ne-aliniate, în așteptarea clarificărilor care vor sosi pe parcurs, pe măsură ce afacerea interacționează cu clienții. Având în vedere toate cele de mai sus, un evaluator va acorda o notă parțială, un indice cu care se va înmulți capitalul investit în afacere până la acel moment. Asta însă este departe de a fi toată evaluarea. Se mai adaugă variabile care influențează evoluția viitoare a afacerii. Numărul de utilizatori de pe conturile sociale ale afacerii din care se convertește  în clienți un anumit procent, este un indicator semnificativ pe de o parte. Costul achiziției clienților este un alt semn al sănătății actuale și viitoare a startup-ului. Pentru ca vorbim despre firme cu tehnologie înglobată în modelul de afaceri, ne va interesa și felul în care această tehnologie este repartizată între front si back-end. Mai bine zis, dacă este vorba despre o firmă de AI sau doar un model de vânzări on-line. Ei bine, toate aceste variabile dau încă o notă, încă un indice cu care se înmulțește rezultatul de mai devreme. Cam așa arată modelul pe care îl folosim pentru evaluarea early-stage startups. La sfârșitul modelului, există o analiză de senzitivitate, care ne dă posibilitatea să creștem sau să scădem valoarea obținută în funcție de aprecieri subiective. Evaluarea noastră nu este mai bună sau mai rea decât altele. Este expresia transparenței business-ului și a aprecierii obiective venite din partea unui expert extern. Tool-ul este pe Human Finance (humanfin.com), pus la dispoziția oricui dorește să afle ce spun cifrele despre entuziasmul, optimismul, temerile și îndoielile antreprenorului. După cum spuneam la început, evaluarea unei afaceri joacă un rol decisiv în luarea deciziei de finanțare, o dată ce afacerea este validată din punct de vedere strategic și operațional. Încercați să va evaluați afacerea din când în când. Merită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *