puzzle-2500328_1920

Deși nu există limită între deteriorarea situației și eșecul iminent, putem totuși facem o diferență. spunem eșecul iminent este acea situație din care se pare nu putem ieși prin restructurarea afacerii. Eșecul are alte coordonate decât restul situațiilor. El survine în urmă unui șir întreg de decizii greșite, care nu au făcut decât amelioreze pentru moment problemele și agraveze situația în ansamblu. Se întâmplă atunci când întreprinzătorului îi este imposibil renunțe la convingerile lui inițiale, fiindu-i la fel de greu recunoască față de echipa lui a luat dealungul timpului decizii greșite. Este atât vină întreprinzătorului cât și a echipei din jurul său. Aceștia ar putea îi spună în primul moment atunci când simt lucrurile sunt pe o pantă greșită, însă fie ușa întreprinzătorului nu e „deschisă” fie chiar și ei au fost „intoxicați” de același sindrom al încăpățânării. Aici este o limită foarte fină: între încăpățânarea pozitivă care te face fii ambițios atunci când trebuie depășești o problema și încăpățânarea negativă care te face refuzi orice părere care nu este în concordanță cu convingerile proprii. Apropierea eșecului se manifestă simplu. În principiu se consumă încasările și nu mai ajung pentru plăți. Apoi ne dăm seama nu există alte rezerve care ar putea fie schimbate în cash. Toate au fost consumate în slujba ideilor nefericite. Situația financiară este atât de dezastruoasă și indică terminarea resurselor de orice fel, încât nici un finanțator nu mai este dispus investească nici măcar la o valoare simbolică. De obicei este mult mai ușor începi o afacere de la zero decât te lupți cu provocări care sunt imposibile. În afară de încasări, semnalele principale vin tot dinspre piață. Nu mai găsim înțelegere la furnizori și toți vor ne vândă numai cu plata pe loc. Clienții sunt foarte greu de găsit. Lipsa resurselor face încercările de reducere a costurilor se transforme în produse sau servicii de calitate proastă. În cazul în care întârzii plata salariilor este posibil avem probleme și cu angajații, în cazul în care aceștia mai sunt pe aproape. Pentru majoritatea oamenilor buni au nevoie de o atmosferă stabilă și pleacă teoretic în locuri mai bune pentru ei. Există o limită la care orice întreprinzător ar trebui arunce prosopul. Această limita ține de competență . Dacă prosopul este aruncat mai devreme, mai există o șansă ca cineva sară în ajutor. Dacă încăpățânarea merge până la capăt, ea îmbracă formă responsabilității și nu facem altceva decât ne adâncim în probleme. Așadar, încercați nu considerați eșecul fiind problema vieții voastre. Este numai o lecție din care trebuie învățați. Este adevărat trebuie fiți responsabili de cei care și-au încredințat banii sau carierele în mâinile voastre. De aceea, momentul marcării eșecului trebuie ales cu înțelepciune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *