battle-board-game-challenge-209640

Afacerile sunt grupuri de oameni care au același scop și împărtășesc vrând nevrând aceeași cultură. S-ar putea spune și afacerile o dată create încep aibă viață lor proprie ca și branduri și se decuplează de cei care lucrează pentru ele. Adevărul este undeva la mijloc. Există o etică a relațiilor interumane și există o etică a relațiilor dintre firme. nu credeți firmele nu au și ele lumea lor. Există indivizi – firme – stimate de societate, așa cum există indivizi anonimi și indivizi mediocri. Există firme cunoscute pentru fair play așa cum există altele cunoscute pentru infracționalitate. În lumea afacerilor există liste negre. În principiu, nimic nu scapă nepedepsit. Etica afacerilor inovative se identifica cu etică întreprinzătorului. Măsură în care întreprinzătorul respectă regulile societății este aceeași cu cea în care îi pasă de firmele partenere. Există de asemenea două planuri paralele: cel legat de tranzacțiile dintre firme, unde ai etică nu înseamnă vinzi ieftin și cel legat de corectitudinea comportamentului, unde fii corect înseamnă te ții de cuvânt. Una peste alta, etica în afaceri este similară eticii individuale. spui adevărul, dacă tot te-ai hotărât spui ceva, te ții de cuvânt, dacă te-ai hotărât promiți ceva și fi înțelegător cu cei care au nevoie de ajutor, asta înseamnă comportament etic. Mai mult decât atât, ai putea te dedici unei cauze sociale pe care o slujești în mod real și nu numai de fațadă. Există o diferența evidență între a face bine cu adevărat în jurul tău și a te preface faci bine. Evident, etica în afaceri se face simțită zi de zi. Această trebuie fie parte din cultură firmei și trebuie fie dovedită din când în când. Este o regulă nescrisă atât în lumea noastră cât și în cea a afacerilor. Despre etică nu se vorbește. Ea este dovedită în practică. Etica este un lucru relativ. Ceea ce este bine pentru noi nu este îndeajuns de bine pentru alții. Este un set de „norme” validate de societate. Acum mulți ani am făcut un exercițiu la Harvard. Ne-am despărțit doi câte doi și fiecare dintre noi a primit un rol. Rolul meu era vând o mașină veche și rolul celui din față mea era o cumpere. Pe pagină primită de fiecare era un set de argumente pe care fiecare putea le invoce pentru a stabili prețul corect al unei tranzacții. Am negociat cât am negociat și am încheiat tranzacția. Marea majoritate a colegilor au finalizat cu un preț aflat la mijloc, iar eu am vândut aproape de maxim, iar partenerul meu –un japonez – era fericit a făcut o fapta bună. Am râs, însă curând am realizat scopul jocului era ajungem la un preț bun pentru ambele părți, iar japonezul meu ar fi cumpărat mașina plătind toți banii pe care ii avea, pentru in cultură lui nu există ambiții și șmenuri. Ce am mai aflat a fost acel japonez nu ar mai fi făcut vreodată o afacere cu mine. Nici el și nici vreo cunoștință de-a lui. Învățătură de minte. I-am dat o bere și i-a trecut supărarea. Dar lecția a rămas. De atunci am scăpat de ambiții. Nu mi se cuvine totul. Asta am învățat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *