healthy eyes

In 2011 am aterizat într-o companie de servicii medicale. Una care se voia a fi foarte mare si care fără să vrea era total dezorganizată. Fusese cumpărată cu un an înainte de către un fond de investiții de la un antreprenor local și se afla în faza in care cultura patriarhală se ciocnea de cultura investitorului, adică de cultura profitului cu orice preț. De câte ori un investitor preia controlul companiei de la fondatori, de atâtea ori se produce un „clash” important. Este „clash-ul” necesar repornirii întregii instalații, iar instalația noastră tremura din toate încheieturile. Fusese concepută să funcționeze după modelul abonamentelor medicale care evoluau ca și număr după principiul unei scheme Ponzi, iar în acel moment avea pretenția ca evoluează ca și prestator de servicii medicale plătite. O diferență uriașă, pe care ar fi trebuit să o fac să dispară foarte repede. Pierduseră deja un an și investitorii nu mai aveau răbdare. Am început inițial cu planuri strategice, fără să îmi dau seama că problema era in modelul de business, nu în lipsa strategiei. Aceasta a fost prima eroare: nu te apuci de o noua strategie până când nu repari modelul, daca acesta este greșit. Am pierdut trei luni. Trei luni în care nimeni nu s-a așteptat să vadă rezultate. După încă două luni însă, rezultatele arătau din ce in ce mai rău. Am realizat atunci ca CFO-ul ne dădea informații insuficiente, fără a calcula profitabilitatea unităților de business. CFO-ul a plecat imediat si cu cifre noi, am început să vedem realitatea cruntă. În două săptămâni, am făcut împreună cu echipa un plan de criză si după încă o săptămâna am început să îl aplicăm. Putem spune că fiecare măsură era inovativă în felul ei, dar în aceeași măsură era deosebit de riscantă. Despre ce era vorba? Felul în care plăteam medicii a fost modificat radical, devenind unul mixt, față de cel variabil. Furnizorilor de servicii medicale din țară – acolo unde nu aveam clinici, am început să le plătim sume fixe conform unui algoritm. Până atunci le plăteam cât ne cereau în fiecare luna. Am calculat profitabilitatea pe operații în spitale și pe consultații in policlinici si am stabilit prețuri realiste. Am separat activitatea de abonamente de cea pur medicală si am început să prestăm servicii la un preț preferențial. Am schimbat zeci si zeci de oameni, am închis spitale neprofitabile care nu mai aveau șanse de redresare si am deschis altele mai eficiente si am creat un Club al medicilor după modelul comunităților. Totul a fost posibil în numai 7 luni. Începând cu luna a 8-a, compania a făcut un profit de 300 mii euro. Acesta a rămas de atunci cel mai mic profit realizat într-o luna. Anul care a urmat s-a încheiat cu 5 milioane euro câștiguri nete. Am învățat un lucru deosebit de important, care face diferența între un manager bun și unul prost: un CEO de calitate este cel care îi slujește pe medici. Le pune totul la dispoziție în așa fel încât pacienții să fie tratați bine. Am hotărât să nu vorbesc cu presa cât timp lucrez acolo. Medicii trebuiau să vorbească. Și mai este ceva ce nu v-am spus: atunci când am venit în echipă am trimis un mesaj celor 1500 de angajați si colaboratori și le-am spus că dacă într-un an de zile nu voi reuși să duc calitatea serviciilor la un grad de satisfacție de 90%, îmi voi da demisia. Și am inovat extrem de mult pentru asta. Am înființat un departament de Patient Care pe care l-am poziționat în vârful ierarhiei. Am creat un serviciu de Doctor Care centralizat care trebuia sa rezolve problemele medicilor in orice moment si am montat în biroul meu un set de monitoare care priveau în fiecare dintre cele 12 recepții, cu doua persoane care urmăreau atent ce se întâmpla și sunau din când in când. Am promis și m-am ținut de cuvânt. La sfârșitul anului, gradul de satisfacție crescuse de la 50% la 85%. Așa că mi-am dat demisia. Cu părere de rău, o promisiune este o promisiune, indiferent de când și cum o faci. Așa s-a scris acel an groaznic si minunat în același timp. Nu am cum să regret nimic. Totul e bine când se termină cu bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *